Colecționari de artă din Timișoara interbelică

23 mai 2018 to 23 mai 2018 18:00 - 20:00

Seara ptrimoniului 2018 afis

Dacă s-ar realiza o hartă a oraşului Timişoara/Temesvár/Temeschburg cu străzile locuite de cei care în perioada interbelică erau pasionaţi de artă, cartierele Cetate şi Fabric ar ocupa primele locuri. Ce legătură există între aceste cartiere istorice ale oraşului de pe Bega şi lumea artelor? Cine sunt personajele prezente pe scena vieţii culturale şi artistice în Timișoara interbelică? Sunt întrebări la care răspunde muzeograful Marius Cornea, de la Muzeul de Artă din Timișoara. Conferința susținută de el și intitulată „Colecționari de artă din Timișoara interbelică” are loc în 23 mai, de la ora 18.00, în sala Studio a Casei Artelor.

„Conferința din data de 23 mai propune o incursiune in istoria colecţiilor de artă formate în Timişoara, depunând mărturie despre actanţii principali de pe scena artelor vizuale dintre cele două conflagraţii mondiale: pictori, sculptori, graficieni, critici de artă, poeţi, farmacişti, medici şi avocaţi, din toate comunităţile cultural-lingvistice ale oraşului Timişoara – maghiari, germani, evrei, sârbi și români. Sunt prezentate lucrări de pictură, grafică şi sculptură create de artiştii din cercul  familiei medicului Moritz şi Bianka Schönberger, alături de bunuri cu semnificaţie artistică, care oferă prin intermediul lor o vizită imaginară în lumea scriitorilor şi artiştilor din Timișoara interbelică, explorând camerele şi obiectele care le-au înconjurat: pictorii Oskar Szuhanek, Albert Varga, Albert Krausz, sculptorii Géza Rubletzky, Ferdinand Gallas şi graficienii Julius Podlipny, Nándor Kóra Korber, Olga Suits și pictorul Ștefan Szönyi, dr Eugen Schuber, Ervin Salló, scritorii Endre Károly şi Zoltán Franyó, fraţii Kepecs şi „trifoiul cărăşan” – Virgil Birou, Ion Stoia-Udrea, Romul Ladea.” – spune Marius Cornea

Întâlnirea de la Casa Artelor este parte a proiectului „Serile patrimoniului”, inițiat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Înscrierile pentru acest eveniment se fac pe adresa arheologie@culturatimis.ro, până în 21 mai, la ora 16.00.

© 2016 Directia judeteana pentru cultura Timis.Toate drepturile rezervate. | WebSite Gazduit de BanatHost.ro - Gazduire Web Timisoara