Poze cu bunici, străbunici și dragi de demult în galeria Pygmalion

14 martie 2018 to 30 martie 2018 16:30 - 18:30

afis

Poze cu bunici. Și străbunici. Și dragi de demult. Un soi de călătorie în vreme și vremuri, printre gânduri demult gândite și întâmplări demult petrecute. Toate – într-un eveniment în care fotografia este personaj principal. “Fotografia – poveste, document, simbol” este titlul întâmplării culturale care are loc în 14 martie, ora 16.30, în galeria Pygmalion din Casa Artelor. Vorbim despre un eveniment complex care debutează cu prezentarea albumului fotoetnografic “Bănățenii de altădată” tipărit sub egida Editurii Eurostampa Timișoara și a Editurii ASTRA Museum Sibiu. Volumul, semnat de Marius Matei va fi prezentat de cel care, de altfel, semnează și prefața și studiul introductiv al cărții: Cristian Graure.

În cea de a doua parte a evenimentului, Alina Mafa de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, serviciul Cultură Tradițională, va prezenta clipurile etnografice “Istorii bănățene. Memorie și identitate”, în vreme ce Marius Matei va vorbi despre importanța fotografiei în cercetarea etnografică.

“Prin realizarea de expoziții și tipărirea albumelor fotoetnografice încercăm să intemeiem o bază de date a unei lumi aproape apuse, urmărind evoluția costumului tradițional bănățean, a unor datini și obiceiuri pe cale de dispariție. Punând fotoetnografia în ecuația comunicaților, ajungem la concluzia că fiecare operă de artă este o valoare de schimb prin intermediul căruia oamenii comunică în permanență, este un mesaj din vremuri apuse , un act de codare și decodare în vitutea unui cod cunoscut în egală măsură de emițători și receptori.” – spune Marius Matei, coordonator al evenimentului.

Întâlnirea tentantă de miercuri, 14 martie, se petrece într-un cadru la fel de provocator. Este vorba despre o expoziție de fotografie veche intitulată “Străbunii”. Fotografiile, care fac parte din Colecția etnografică “Marius Matei”  stau pe simezele galeriei Pygmalion până în 30 martie.

© 2016 Directia judeteana pentru cultura Timis.Toate drepturile rezervate. | WebSite Gazduit de BanatHost.ro - Gazduire Web Timisoara